București, 27 martie 2023 — A doua ediție a turneului internațional de hochei pentru copii Allianz-Țiriac Internatinal Trophy s-a derulat în weekendul 24-26 martie la patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, găzduind echipe din patru țări: România, Bulgaria, Italia și Slovacia.
Pe decursul celor trei zile de competiție, 350 de copii cu vârstele cuprinse între 4 și 12 ani au concurat reprezentând 24 de echipe participante la categoriile U6, U8, U10 și respectiv U12.
Echipele reprezentând România au înregistrat performanțe remarcabile, iar locul 1 al podiumului pentru trei categorii din patru a fost adjudecat de echipe de hochei susținute prin aportul sportiv al Fundației Țiriac: Skoda la categoria U6, Allianz-Țiriac la categoria U8 și Dedeman la categoria U10.
Prezent la conferința de presă a evenimentului, Ion Țiriac a declarat: “Îi felicit pe toți participanții acestui turneu. I-am văzut motivați, energici și mai ales cu un spirit de echipă desăvârșit. Voi susține tot ce este necesar pentru ca anul viitor să avem pe gheață și mai mulți copii, mai multe echipe și un număr tot mai mare de țări participante.”
„Am avut șansa să descoperim în cele trei zile de competiție peste 350 de tineri sportivi, cu vârste între 6-12 ani, care ne-au făcut să ne gândim la viitorul acestui sport, la <unde va fi> fiecare dintre cele 24 de echipe din România, Italia, Slovacia și Bulgaria și unde vom fi noi. Contribuția Allianz-Țiriac pentru performanța sportivă are legătură cu această dorință, de a susține viitorul. Tradus în termeni de afaceri, este și ceea ce fac, de fapt, asigurările noastre și modul în care noi, eu și colegii mei, ca echipă, ne dorim să fim: rezilienți, puternici și cu capacitatea de intui unde va fi puc-ul, nevoia clienților noștri, piața. Felicitări și mult succes, tinerilor sportivi! Mulțumim, celor două echipe Allianz-Țiriac care ne-au făcut mândri și de această dată!”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.
Clasamentul turneului Allianz-Țiriac International Trophy 2023:
Hochei copii U6:
- Skoda A România
- Steaua Rangers – Husky România
- Skoda B România
- Olimpia România
- Fundația Țiriac A România
- Fundația Țiriac B România
Hochei copii U8:
- Allianz-Țiriac România
- NSA Bulgaria
- Slavia Sofia Bulgaria
- Triumf România
- Steaua Rangers – Husky România
Hochei copii U10:
- Dedeman România
- Slavia Sofia Bulgaria
- NSA Bulgaria
- Triumf România
- Olimpia Ploiești România
Hochei copii U12:
- Fisg Veneto Italia
- Olimpia România
- Dunărea Galați România
- Allianz -Țiriac România
- Dukla Michalovce Slovacia
- Slavia Sofia Bulgaria
- Olimpia Ploiești România
- NSA Bulgaria
Echipele câștigătoare din fiecare categorie de vârstă au fost răsplătite cu vouchere pentru echipament sportiv în valoare de 1.000 euro la categoria U6, 2.000 euro la categoriile U8 si U10 și respectiv 3.000 euro la categoria U12.
***
Patinoarul Allianz-Țiriac Arena este singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.
Detalii despre patinoar pot fi accesate la adresa https://fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-allianz-tiriac-arena/ sau în pagina de facebook.
Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În România, compania se bucură de stabilitate financiară și de încrederea clienților de peste 29 de ani. Rolul nostru este să fim alături de oameni, să le arătăm cum să își gestioneze neprevăzutul din viața lor și să îi îndrumăm, astfel încât să-și poată păstra și îmbunătăți calitatea vieții, a comunităților din care fac parte sau afacerea. Succesul Allianz-Țiriac este dat de echipa de peste 3.500 de profesioniști care se află în spatele fiecărei reușite a companiei.
Responsabilitatea, cooperarea, integritatea și încrederea sunt valorile care ne definesc.
Detalii: www.allianztiriac.ro



DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016

