Au început înscrierile pentru cea de-a zecea ediție a programului „Bursele de performanță Allianz-Țiriac”.
Fundația Țiriac și Allianz-Țiriac Asigurări își continuă misiunea de a susține excelența prin burse dedicate juniorilor cu rezultate sportive excepționale.
Fundația Țiriac și Allianz-Țiriac Asigurări lansează cea de-a zecea ediție a programului „Bursele de performanță Allianz-Țiriac”, o inițiativă menită să sprijine tinerii sportivi talentați din România. Începând de astăzi, 7 aprilie, și până pe 7 mai 2025, juniorii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, cu rezultate sportive excepționale, se pot înscrie pentru a beneficia de sprijin financiar în valoare totală de aproximativ 36.000 de euro pe an.
În cadrul ediției de anul acesta, 30 de copii vor primi o bursă lunară, acordată de Allianz-Țiriac Asigurări și Fundația Țiriac. Programul este dedicat juniorilor care au nevoie de susținere pentru a-și continua pregătirea și a-și dezvolta potențialul sportiv, în discipline precum atletism, gimnastică artistică sau ritmică, tenis, judo, lupte, scrimă, patinaj artistic, dans sportiv.
“Fundația Țiriac, alături de Allianz-Țiriac Asigurări, continuă să susțină sportul românesc. Bursele Allianz-Țiriac sunt menite să transmită un mesaj tinerilor și vrem să fie un punct de ancorare a lor în viața sportivă”, a declarat Ion Țiriac, fondatorul Fundației Țiriac.
Înscrierile pentru bursele de performanță sportivă sunt deschise până la data de 7 mai 2025, iar regulamentul complet poate fi consultat la următoarea adresă: link regulament. Beneficiarii burselor vor primi sprijin financiar în perioada iunie 2025 – mai 2026.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016

