Peste 200 de copii cu vârste între 3 și 7 ani au pășit, în acest weekend, pe gheața Patinoarului Allianz-Țiriac Arena pentru a lua parte la evenimentul de lansare a celei de-a noua ediții a programului gratuit de inițiere în patinaj „Primii pași pe gheață”, derulat de Fundația Țiriac.
Participanții la evenimentul de lansare au avut parte de prima lor lecție de patinaj, ghidați de instructorii Fundației Țiriac, această primă ședință de inițiere fiind obligatorie pentru validarea înscrierii în program.
“Astăzi au venit aici zeci și zeci de copii. Este impresionant să-i vezi la 3-4 ani cum intră cu emoții pe gheață și, după doar câteva minute, reușesc să meargă singuri, sprijiniți de cadru și încurajați de antrenor. Sportul rămâne baza pentru o viață sănătoasă. Ceea ce face Fundația aici poate părea o picătură într-un ocean, dar tot este ceva. Îi felicit pe toți copiii care au venit să patineze și le doresc mult succes”, a declarat domnul Ion Țiriac, prezent la evenimentul de lansare a programului gratuit de inițiere în patinaj „Primii pași pe gheață”.
Scopul principal al programului este să atragă un număr cât mai mare de copii către însușirea abilităților esențiale pentru patinaj și deprinderea unor obiceiuri sănătoase privind practicarea regulată a sportului.
Cursurile de inițiere în patinaj continuă din 6 octombrie 2025
Lecțiile susținute de antrenorii Fundației Țiriac le vor oferi copiilor care participa la cursurile de inițiere o bază solidă, formându-le competențele necesare pentru a practica patinajul pe gheață.
Cursurile gratuite continuă ulterior din 6 octombrie 2025, în grupe de predare organizate, de luni până vineri, între orele 14:00 – 15:00 și 15:00 – 16:00, și se desfășoară până la finalul sezonului sportiv.
Prezența este obligatorie în proporție de minimum 70%, pentru ca micii participanți să poată beneficia complet de experiență.
Pe toata durata sezonului sportiv, beneficiarii primesc gratuit echipamentul necesar și sunt supravegheați și antrenați de instructorii specializați ai Fundației Țiriac.
Copiii care se remarcă prin pasiune și talent vor primi invitația de a face următorul pas, intrând în echipele de hochei susținute de Fundația Țiriac și continuând să-și dezvolte experiența pe gheață sau se pot orienta către cursuri specializate de patinaj artistic sau patinaj viteză.
Fundația Țiriac investește în viitorul copiilor
Din 2017, Fundația Țiriac transformă visul copiilor de a patina în realitate, oferindu-le în fiecare an șansa de a descoperi un sport spectaculos și de a învăța prin experiență.
Fundația oferă, în mod gratuit, copiilor tot ce le trebuie pentru a păși cu încredere pe gheață, de la echipamente și antrenori dedicați, până la o atmosferă sigură și prietenoasă în care fiecare copil poate progresa în ritmul său.
Este invitația de a se bucura de mișcare, de a descoperi magia sportului și de a trăi experiențe care contribuie la dezvoltarea lor fizică, emoțională și socială.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016