Turneul final al primei ediții a Ligii de Hochei pentru Copii, organizată de Fundația Tiriac, se desfășoară între 10-12 mai 2024, la patinoarul Allianz-Țiriac Arena. Peste 430 de copii, reprezentând 26 de echipe de hochei din întreaga țară, iau parte la competiție.
Turneul final al primei ediții a Ligii de Hochei pentru Copii, organizată de Fundația Țiriac, se desfășoară între 10 și 12 mai 2024, la patinoarul Allianz-Țiriac Arena. La competiție iau parte peste 430 de copii, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, reprezentând 26 de echipe de hochei din întreaga țară.
“Proiectul pilot al Ligii de Hochei pentru Copii a confirmat necesitatea implicării tinerilor pasionați de hochei în competiții. Prin intermediul Fundației Țiriac, continuăm programul tocmai pentru că am observat o creștere a interesului în rândul copiilor, față de hochei. Este esențial ca tinerilor din România să li se ofere șanse de creștere în sportul de performanță, iar noi ne-am angajat să facem acest lucru”, a declarat Ion Țiriac.
În prima etapa, echipele înscrise au disputat meciurile de calificare pentru turneul final din etapa a 2-a a competiției, programat să aibă loc între 10 și 12 mai 2024. În urma acestei etape vor fi stabilite echipele câștigătoare ale primei ediții a Ligii de Hochei pentru Copii, organizată de Fundația Țiriac.
Pe parcursul celor trei zile de competiții, peste 430 de copii, reprezentând 26 de echipe de hochei din România, din categoriile U9, U11, U13 și U15, vor fi angrenați într-un program intens de meciuri derulat la patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni.
Echipele participante la prima ediție a Ligii de Hochei pentru Copii reprezintă 8 cluburi sportive de hochei: FelcsikSK, Sport Club Miercurea Ciuc, Luptătorii Ditrău, Dunărea Galați, Corona Brașov, Olimpia Ploiești, Triumf București, Steaua Rangers/Viitorul Dobroeşti și echipele susținute de Fundația Țiriac, respectiv Skoda U9, Allianz-Țiriac U11 și U15, Dedeman U13.
Vineri, 10 mai 2024, sunt programate meciurile echipelor de categorie U9 și U11, în timp ce sâmbătă și duminică pe gheața pantinoarului Allianz-Țiriac Arena se vor înfrunta echipele de categorie U13, respectiv U15.
Liga de Hochei pentru Copii va premia la finalul competiției echipele clasate pe podium, la toate categoriile de vârstă. Premiile oferite de Fundația Țiriac la prima ediție a competiției, însumează 18.000 de euro. În plus, participanții vor beneficia de cazare, masă și logistica necesare pe întreaga perioadă de desfășurare a turneului.
Lansarea programului pilot al Ligii de Hochei pentru Copii a avut loc în luna aprilie a anului 2023, competiția între echipele înscrise derulându-se în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024. Obiectivul proiectului inițiat și derulat de Fundația Țiriac este de a aduce într-o competiție de termen lung principalele echipe de hochei pentru copii din țara noastră.
Evenimentul din weekendul 10-12 mai 2024 este deschis în mod gratuit publicului, în limita locurilor disponible, și se va derula la patinoarului Allianz-Țiriac Arena din strada Drumul Gării Odăi nr. 7, Otopeni.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Fundația Țiriac anunță debutul Romanian Tennis Series cu 2 turnee desfășurate simultan la București, în luna mai. Începând cu 2024, Fundația Țiriac organizează la Brașov și un Challenger ATP, dotat cu premii în valoare totală de 75.000 dolari. Calendarul competițional, premiile și punctele puse în joc în cadrul circuitului.
Fundația Țiriac anunță debutul Romanian Tennis Series cu 2 turnee desfășurate simultan la București, unul dedicat tenisului feminin și unul dedicat tenisului masculin. Organizate în parteneriat cu Federația Română de Tenis, pe lângă cele 14 turnee ITF din cadrul Țiriac Foundation Futures și deja consacratul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, începând cu anul acesta, Fundația Țiriac organizează la Brașov și un Challenger ATP, dotat cu premii în valoare totală de 75.000 dolari.
Prin dezvoltarea circuitului propriu de turnee de tenis ITF, Fundația Țiriac își continuă misiunea de a le oferi jucătorilor și jucătoarelor din România șansa de a cumula cât mai multe puncte în competițiile internaționale.

Dintre cele 14 turnee ITF Futures care se vor desfășura în 2024 în cadrul Romanian Tennis Series, 6 sunt dedicate tenisului masculin, iar 8 sunt destinate tenisului feminin.
Câștigătorii turneelor masculine din cadrul Țiriac Foundation Futures își vor adaugă în palmares câte 15 puncte ATP. În cadrul turneelor feminine, numărul de puncte se va aloca în funcție de turneu, astfel că jucătoarele de tenis care câștigă competițiile vor fi recompensate cu 15 puncte pentru turneele ITF 15 și, respectiv, 35 de puncte WTA pentru câștigătoarele turneelor ITF 35. Valoarea totală a premiilor va diferi în funcție de categoria turneelor, astfel că premiile cumulate vor însuma între 15.000 și 25.000 de dolari.
Jucătoarea de tenis din România cu cel mai bun parcurs în circuitul feminin va primi un Wild Card pentru tabloul principal al turneului WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, programat în luna septembrie la Centrul Național de Tenis din București. Anul trecut, acest Wild Card i-a fost acordat Ancăi Todoni, actualmente componentă a lotului național de Fed Cup și ocupantă a locului 217 în clasamentul WTA. Jucătoarea de tenis care va adjudeca trofeul de la WTA 125 Tiriac Foundation Trophy va câștiga 160 de puncte WTA, valoarea totală a premiilor puse in joc fiind de 115.000 de dolari.
“Fundația Țiriac susține organizarea acestui circuit de turnee pentru a le oferi o șansă jucătorilor noștri ce aspiră să ajungă în circuitul profesionist. Este esențial ca aceștia să primească sprijinul necesar pentru a se afirma în clasamentele ATP și WTA. În același timp, sunt bucuros că am reușit să aducem un turneu ATP la Baza Sportivă Olimpia din Brașov, un loc de care sunt profund legat, pentru că aici, în copilărie, am făcut primii mei pași către acest sport extraordinar. Îmi doresc că Challenger-ul de la Brașov să devină una dintre cele mai mari competiții sportive din țară și cea mai importantă organizată la Brașov, un oraș cu o tradiție îndelungată în tenis”, a declarat Ion Țiriac.

La rândul său, George Cosac, Președintele Federației Române de Tenis a completat:
“Această inițiativă aduce tenisul mai aproape de toți cei pasionați, încurajează talentul local și oferă oportunități egale pentru dezvoltarea acestui sport minunat. Suntem recunoscători Fundației Țiriac pentru sprijinul constant și dedicat în promovarea tenisului în România, iar această colaborare ne întărește convingerea că vom construi împreună un mediu propice pentru dezvoltarea acestui sport”.
După o pauză de 10 ani, Challenger-ul ATP revine la Brașov, și se va organiza în perioada 28 iunie – 7 iulie 2024. Dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de euro și 75 de puncte ATP, turneul va aduce la Brașov sportivi din prima sută a clasamentului mondial. Competiția va avea loc la Baza Sportivă Olimpia, care s-a bucurat recent de renovări și de implementarea unor facilități noi, conforme cu rigorile actuale impuse de ATP.
“Brașovul, și în special clubul Olimpia, merită un turneu ATP care să-i poarte numele domnului Ion Țiriac. De aceea vom facem tot ce ține de noi ca să oferim condiții care tind spre standardele cu care ne-a obișnuit domnia sa”, a declarat Cosmin Hodor, directorul turneului de la Brașov.
„Ion Țiriac Challenger” va deschide sezonul de zgură din vară și se va desfășura în săptămâna premergătoare Challenger-ului de la Iași.
Programul celor 14 turnee ITF Futures organizate de Fundația Țiriac în România anul curent:
Circuitul Masculin
- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 – 12.05 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Oradea, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 10.06 – 16.06 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Cluj, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 17.06 – 23.06 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Arad, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 19.08 – 25.08 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Constanța, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 02.09 – 08.09 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 09.09 – 15.09 2024.
Circuitul Feminin
- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 – 12.05 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Focșani, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 03.06 – 09.06 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 01.07 – 07.07 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Galați, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 08.07 – 14.07 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Brașov, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 29.07 – 04.08 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Bistrița, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 12.08 – 18.08 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Cluj Napoca, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 19.08 – 25.08 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, Brașov, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 26.08 – 01.09 2024.
- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 115.000 dolari, programat în perioada 09.09 – 15.09 2024.
Calendarul celor 14 turnee ITF Futures organizate de Fundația Țiriac în România în 2024, precum și repartizarea punctelor sunt disponibile AICI.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Încep înscrierile în programul “Bursele de performanță Allianz-Țiriac”, ediția 2024
Fundația de Excelență Sportivă, Allianz-Țiriac Asigurări și Fundația Țiriac continuă să acorde sprijin financiar celor mai promițători juniori din disciplinele sportive olimpice.
București, 8 aprilie 2024
Cea de-a noua ediție a programului “Bursele de performanță Allianz-Țiriac” demarează luni, 8 aprilie 2024, odată cu startul înscrierilor. Programul vine în sprijinul juniorilor talentați în căutarea finanțării necesare pentru a-și dezvolta potențialul sportiv la nivel de performanță.
Așa cum s-a întâmplat și în trecut, Allianz-Țiriac Asigurări, în parteneriat cu Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Țiriac continuă să ofere sprijin financiar lunar, timp de un an, pentru 30 de copii cu vârste între 6 și 18 ani, care excelează în discipline sportive olimpice.
Fiecare tânăr sportiv selectat în program va primi o bursă lunară în valoare de 500 de lei, acordată de către Allianz – Țiriac Asigurări, împreună cu Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Țiriac.
“Pentru a ajunge la performanțe remarcabile în sport, tinerii noștri au nevoie de resurse și motivație, inclusiv de ordin financiar. Avem talent în România și este datoria noastră să îi susținem să atingă cele mai înalte culmi ale succesului sportiv. Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Tiriac continuă să își îndeplinească misiunea alături de partenerul de încredere, cel mai renumit asigurator, Allianz-Țiriac, oferind sprijinul necesar tinerilor talentați dornici să performeze”, a declarat Ion Țiriac.
“Unul dintre principalele motive care determină tinerii sportivi să renunțe la practicarea unui sport de performanță rămâne lipsa posibilităților financiare. Ne bucurăm că am ajuns în al nouălea an în care continuăm să sprijinim pregătirea, talentul și, de ce nu, chiar viitorul unor copii care obțin performanțe reale, prin muncă susținută. Avem mare încredere că următoarea generație de sportivi va duce România în topul clasamentelor sportive olimpice și suntem mândri că-i putem susține nu doar ca suporteri, ci și ca “investitori” de cursă lungă în drumul lor către succes”, a completat Virgil Șoncutean, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.
Dintre proiectele comune ale celor două entități, se evidențiază existența patinoarului Allianz-Țiriac Arena, echipele de hochei pentru copii Allianz-Țiriac, precum și organizarea turneului internațional de hochei pentru copii Allianz – Țiriac Trophy și a turneului internațional de tenis feminin WTA125 Țiriac Foundation Trophy. Aceste inițiative și programe au ca scop promovarea sportului în rândul tinerilor și sustinere acestora în drumul lor spre marea performanță.
Perioada de înscrieri pentru bursele de performanță sportivă, finanțate de Allianz-Țiriac, Fundația pentru Excelență Sportivă și Fundația Țiriac, se desfășoară între 8 aprilie și 5 mai 2024. Susținerea financiară a copiilor selectați va avea loc în intervalul iunie 2024-mai 2025.
Înscrierile în program se pot face până la data de 5 mai 2024, conform regulamentului ce poate fi consultat la aceasta adresă: https://fundatiadeexcelentasportiva.ro/project/burse-de-performanta/
***
Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România.
Detalii suplimentare despre Fundația Țiriac pot fi accesate la adresa https://fundatiaiontiriac.ro/.
Allianz – Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În România, compania se bucură de stabilitate financiară și de încrederea clienților de peste 29 de ani. Rolul nostru este să fim alături de oameni, să le arătăm cum să își gestioneze neprevăzutul din viața lor și să îi îndrumăm, astfel încât să-și poată păstra și îmbunătăți calitatea vieții, a comunităților din care fac parte sau afacerea. Succesul Allianz-Țiriac este dat de echipa de peste 3.500 de profesioniști care se află în spatele fiecărei reușite a companiei.
Responsabilitatea, cooperarea, integritatea și încrederea sunt valorile care ne definesc.
Detalii: www.allianztiriac.ro
Fundația de Excelență Sportivă este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase. Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației de Excelență Sportivă. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.
Detalii suplimentare despre Fundația de Excelență Sportivă pot fi accesate la adresa https://fundatiadeexcelentasportiva.ro/.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Turneul de hochei Allianz-Țiriac International Trophy, dedicat echipelor de copii, și-a desemnat câștigătorii. UKS KTH Krynica-Zdrój U11, ACSH Gheorgheni U13 și ACSH Gheorgheni U15 au adjudecat trofeele celei de-a treia ediții a competiției
Cea de-a treia ediție a turneului de hochei Allianz-Țiriac International Trophy, dedicat echipelor de copii, și-a desemnat câștigătorii.
Echipele UKS KTH Krynica-Zdrój U11, ACSH Gheorgheni U13 și ACSH Gheorgheni U15 s-au dovedit a fi cele mai bune din categoriile lor de vârstă, câștigând trofeele turneului de hochei Allianz-Țiriac International Trophy.
“Prin acțiunile pe care le derulăm la nivelul Fundației Țiriac, ne dorim inclusiv să cultivăm o nouă generație de hocheiști de elită, iar turneul internațional de hochei Allianz-Tiriac Trophy, devenit deja o tradiție, ne demonstrează că se poate. Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor, participanți la turneu, pentru contribuția lor la dezvoltarea hocheiului, atât la nivel internațional, cât și în țara noastră”, a declarat Ion Țiriac.
Ediția de anul acesta a turneului internațional de hochei a reunit un număr record de sportivi participanți. Peste 400 de tineri hocheiști, atât băieți cât și fete, înscriși în categoriile de vârstă U11, U13 și U15, au oferit un spectacol de excepție pe gheața patinoarului Allianz-Țiriac Arena, pe parcursul weekend-ului competițional.
Clasamentul final al turneului Allianz-Țiriac International Tophy este următorul:
CATEGORIA U11
LOCUL 1- UKS KTH Krynica-Zdrój
LOCUL 2- Dunărea Galați
LOCUL 3- Corona Brașov
LOCUL 4- ACSH Gheorgheni
LOCUL 5- Slavia Sofia
LOCUL 6- Alcsik Sportklub
LOCUL 7- Hochei Club Luptătorii Ditrău
LOCUL 8- Dedeman
LOCUL 9- NSA Sofia
LOCUL 10- Allianz-Țiriac
LOCUL 11- Triumf București
LOCUL 12- Olimpia Ploiești
CATEGORIA U13
LOCUL 1- ACSH Gheorgheni
LOCUL 2- Dedeman
LOCUL 3- Dunărea Galați
LOCUL 4- Steaua Rangers/Viitorul Dobroiești
LOCUL 5- Slavia Sofia
LOCUL 6- NSA Sofia
LOCUL 7- Hockey Club Trento
LOCUL 8- Alcsik Sportklub
CATEGORIA U15
LOCUL 1- ACSH Gheorgheni
LOCUL 2- UKS KTH Krynica-Zdrój
LOCUL 3- Allianz-Țiriac
LOCUL 4- NSA Sofia
La ediția din acest an a turneului de hochei pentru copii Allianz-Țiriac International Trophy, 24 de echipe reprezentând 14 cluburi de hochei din patru țări – Italia, Polonia, Bulgaria și România – s-au înfruntat pentru câștigarea trofeului competiției.
Turneul internațional de hochei Allianz-Țiriac Trophy este una dintre cele mai așteptate competiții în rândul tinerilor hocheiști, oferindu-le oportunitatea să evolueze într-o competiție de valoare care poate influența semnificativ evoluția lor în cariera sportivă.
Echipele de hochei participante la turneul Allianz-Țiriac International Trophy, ediția 2024:
- Categoria U11: NSA Sofia, Slavia Sofia, UKS KTH Krynica-Zdrój, ACS Zona Ciucul de Jos – Alcsik Sportklub, ACSH Gheorgheni, Hochei Club Luptătorii Ditrău, Dunărea Galați, Corona Brașov, Olimpia Ploiești, CSS Triumf București, Allianz-Țiriac, Dedeman.
- Categoria U13: NSA Sofia, Slavia Sofia, Hockey Club Trento, ACS Zona Ciucul de Jos – Alcsik Sportklub, ACSH Gheorgheni, Dunărea Galați, Steaua Rangers/Viitorul Dobroiești, Dedeman.
- Categoria U15: NSA Sofia, UKS KTH Krynica-Zdrój, ACSH Gheorgheni. Allianz-Țiriac.
Premiile aflate în joc la această ediție au totalizat 7.000 de euro și au fost acordate sub forma de vochere pentru echipamente sportive, fiind împărțite astfel: 2.000 de euro pentru câștigătoarea categoriei U11, 2.000 de euro pentru echipa victorioasă în categoria U13 și 3.000 de euro pentru echipa clasată pe primul loc în categoria U15.
În cadrul competiției, echipele susținute de Fundația Țiriac, precum Allianz-Țiriac U11 și U15, alături de echipele Dedeman U11 și U13, au impresionat prin abilitățile în joc și prin determinarea sportivilor, evidențiind încă o dată importanța investițiilor continue în promovarea sportului pentru copii și tineri.
Fundația Țiriac oferă, de asemenea, cursuri gratuite de inițiere în patinaj pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani inclusiv, care pot astfel descoperi și aprofunda patinajul și hocheiul pe gheață. Cursurile de inițiere se desfășoară de luni până vineri, între orele 14:00- 15:00 și 15:00-16:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena, situat la adresa Drumul Gării Odăi, nr. 7, Otopeni.








DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Cea de-a treia ediție a turneului de hochei Allianz-Țiriac International Trophy, dedicat echipelor de copii, se desfășoară în weekendul 23-24 martie la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena
În weekendul 23-24 martie 2024, Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni găzduiește cea de-a treia ediție a turneului de hochei pentru copii, Allianz-Țiriac International Trophy, dedicat categoriilor U11-U15.
Organizată pentru al treilea an consecutiv de Fundația Țiriac, în parteneriat cu Allianz-Țiriac, reprezentantul în România al celui mai valoros brand de asigurări din lume, competiţia internațională va aduce în lumină talentul și pasiunea pentru hochei a tinerilor sportivi care vor evolua pe parcursul celor două zile competiționale, pe gheața patinoarului din Otopeni.
„Este important să promovăm hocheiul românesc la nivel internațional, iar acest trofeu, pe care îl organizăm deja pentru al treilea an, este un bun prilej pentru ca tinerii noștri hocheiști să demonstreze ce pot. Pentru a readuce România în rândul statelor cu tradiție în hochei, trebuie să descoperim și să susținem noi talente, lucru pe care noi l-am făcut în mod constant în ultimii ani. Așa cum au arătat edițiile anterioare, competiţia internaţională, care se desfășoară an de an la Allianz-Țiriac Arena, este extrem de așteptată de toți acești tineri ambițioși cărora le dăm șansa să evolueze într-o competiție de valoare pentru cariera lor sportivă”, a declarat Ion Țiriac.
„Privind spre viitorul hocheiului românesc, este esențial să ne concentrăm eforturile și resursele în promovarea și dezvoltarea tinerelor talente. Tinerii au nevoie de susținere și încurajare să își depășească limitele, dar și de șansa de a atinge excelența în acest sport. Doar prin eforturi colective putem asigura progresul hocheiului de performanță în România, tocmai de aceea, ne bucurăm să putem contribui la îndeplinirea visului de a vedea România alături de țările cu tradiție în acest domeniu sportiv”, a completat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac.
Număr record de sportivi participanți la aceasta ediție
Această ediție se anunță a fi una specială, cu participarea a 24 de echipe din categoriile U11, U13 și U15. Pe durata celor două zile competiționale, peste 400 de tineri sportivi din Italia, Polonia, Bulgaria și România vor intra pe gheață și se vor lupta pentru trofeul ediției de anul acesta a turneului internațional de hochei pentru copii, organizat în țara noastră.
Echipele de hochei participante la turneul Allianz-Țiriac International Trophy, ediția 2024:
- Categoria U 11: NSA Sofia, Slavia Sofia, UKS KTH Krynica-Zdrój, ACS Zona Ciucul de Jos – Alcsik Sportklub, ACSH Gheorgheni, Hochei Club Luptătorii Ditrău, Dunărea Galați, Corona Brașov, Olimpia Ploiești, CSS Triumf București, Allianz-Țiriac, Dedeman.
- Categoria U 13: NSA Sofia, Slavia Sofia, Hockey Club Trento, ACS Zona Ciucul de Jos – Alcsik Sportklub, ACSH Gheorgheni, Dunărea Galați, Steaua Rangers/Viitorul Dobroiești, Dedeman.
- Categoria U 15: NSA Sofia, UKS KTH Krynica-Zdrój, ACSH Gheorgheni. Allianz-Țiriac.
Premiile puse în joc pentru această ediție sunt în valoare totală de 7.000 de euro și vor fi acordate astfel: 2.000 de euro pentru câștigătoarea categoriei U11, 2.000 de euro pentru câștigătoarea categoriei U13 și 3.000 de euro pentru echipa care se va clasa pe locul I la categoria U15.
Una dintre marile premiere ale acestei ediții este participarea echipei din Polonia, UKS KTH Krynica-Zdrój, pentru prima dată în cadrul turneului de hochei de mare anvergură organizat în România. De asemenea, Italia este reprezentată anul acesta de un nou club sportiv.
În afară de noile echipe care s-au alăturat în acest an, echipa din Bulgaria este prezentă și ea, participând la turneul de hochei pentru copii Allianz-Țiriac International Trophy, o tradiție deja binecunoscută pentru ei.
Cazarea, masa și logistica necesare desfășurării turneului sunt asigurate de Fundația Țiriac și Allianz-Țiriac.
Pe toată durata competiției, publicul este invitat să susțină participanții, având acces gratuit în tribunele Patinoarului Allianz-Țiriac Arena, în limita locurilor disponibile.
Programul complet al celor două zile competiționale ale turneului de hochei Allianz-Țiriac Trophy poate fi consultat în documentele următoare:
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Peste 300 de copii cu vârste între 3 și 7 ani au fost prezenți pe gheața Patinoarului Allianz-Țiriac Arena, la lansarea celei de-a șaptea ediții a programului gratuit de inițiere în patinaj derulat de Fundația Țiriac
Peste 300 de copii cu vârste între 3 și 7 ani au fost prezenți pe gheața Patinoarului Allianz-Țiriac Arena, la lansarea celei de-a șaptea ediții a programului gratuit de inițiere în patinaj derulat de Fundația Țiriac.
Copiii participanți la evenimentul de lansare a programului au beneficiat de prima ședința de inițiere în patinaj alături de instructorii Fundației Țiriac. Cei mici au avut oportunitatea de a învăța și de a se distra pe gheață, într-un mediu sigur și antrenant.
“Felicitări tuturor copiilor care au ales să vină la patinaj și celor care i-au susținut în această alegere. Faptul că aceste familii sunt preocupate de sport este un semn îmbucurător. Prin intermediul programelor gratuite oferite de Fundația Țiriac, sunt sigur că mulți dintre acești debutanți în patinaj vor obține o bază sau chiar performanțe sportive remarcabile în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, îmi doresc ca, împreună cu tinerii care și-au pus acum prima dată patinele în picioare, să reușim să revitalizăm interesul pentru patinajul și hocheiul românesc”, a declarat Ion Țiriac în cadrul evenimentului.
Programul are ca obiectiv atragerea unui număr cât mai vast de copii către dobândirea abilităților de bază în patinajul pe gheață, cursurile specializate susținute de antrenorii Fundației Țiriac oferind copiilor cunoștințe tehnice esențiale pentru practicarea acestui sport.
Tinerii patinatori cu cel mai mare potențial, interesați să avanseze într-un cadru didactic sportiv, au oportunitatea de a-și continua activitatea sportivă la nivel de performanță, prin implicarea în echipele de hochei destinate copiilor, beneficiind de susținerea oferită de Fundația Țiriac.
Copiii vor continua cursurile de inițiere începând de luni, 29 ianuarie 2024.
Cursurile de inițiere se derulează la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni, singurul patinoar din zona București-Ilfov realizat conform normelor olimpice internaționale și indicațiilor Federației Internaționale de Hochei.
Fundația Țiriac oferă juniorilor acces la facilitățile de patinaj, antrenori cu experiență și echipamentul necesar, toate în mod gratuit.
În limita locurilor disponibile, copiii care nu au avut ocazia să participe la evenimentul de lansare pot fi înscriși direct la cursurile gratuite de inițiere în patinaj pe gheață, derulate pe parcursul întregului an. Contactați recepția patinoarului Allianz-Țiriac Arena la numărul de telefon 0786.911.111.








DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Fundația Țiriac lansează a șaptea ediție a programului de inițiere gratuită în patinaj pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani
Fundația Țiriac lansează cea de-a șaptea ediție a programului special de inițiere în patinaj pentru copii cu vârste între 3 și 7 ani (neîmpliniți la data evenimentului) susținând astfel dezvoltarea abilităților celor mici prin experiența captivantă a patinajului, într-un mediu sigur și profesionist.
Până la 250 de locuri sunt dedicate copiilor pentru a explora și a își dezvolta aptitudini noi în cadrul programului gratuit de inițiere. Fundația pune la dispoziție participanților la cursurile de inițiere un mediu profesionist de învățare, antrenor specializat și echipamente complete.
Evenimentul de deschidere a programului de inițiere gratuită în patinaj va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 09:30 la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni.
Înscrierile se realizează în prealabil telefonic, la recepția patinoarului Allianz-Țiriac, apelând 0786 911 111, în limita locurilor disponibile. Evenimentul se va derula în zece sesiuni cu durata de 30 de minute, la fiecare sesiune urmând să participe un număr maxim de 25 de copii. La data evenimentului, participanții vor prezenta formularul de înscriere completat. Acesta poate fi descărcat la acest link.
Copiii înscriși vor participa la data de 27 ianuarie 2024 la prima ședință de inițiere în patinaj alături de instructorii Fundației Țiriac, echipamentul sportiv și de siguranță fiindu-le pus la dispoziție de către organizator.
Deprinderea tehnicilor de bază pentru a patina corect
În centrul programului de inițiere se află atragerea unui număr cât mai mare de copii către deprinderea bazelor în patinajul pe gheață. Cursurile de patinaj pe gheață îi vor învăța pe cei mici tehnicile pentru a patina corect.
Cei mai talentați tineri patinatori care vor dori să acceadă către un nou nivel didactic sportiv, vor avea șansa să-și continue dezvoltarea în cadrul echipelor de hochei pentru copii, beneficiind de sprijinul Fundației Țiriac.
„Încurajez părinții să își îndrume copiii către patinaj, un sport prin care susținem atât stilul de viață sănătos și activ, cât și dezvoltarea fizică și emoțională a celor mici. În cadrul cursurilor de inițiere, copiii învață tehnici de patinaj și descoperă totodată o lume plină de satisfacții și progres, cu impact pozitiv asupra tonusului și chiar a performanțelor școlare.
Rolul oricărui antrenor este de a modela viitori campioni, însă până acolo fiecare zi de antrenament petrecută alături de discipolul tău este importantă în dezvoltarea intregrală, complexă a acestuia. Ca antrenor, mă bucur de fiecare realizare a elevilor mei, începând chiar cu primii pași pe care aceștia îi fac pe gheață”, a spus Felician Secuianu, antrenor în cadrul programului de inițiere gratuită în patinaj derulat de Fundația Țiriac.
Mai mult decât condiție fizică excelentă
Patinajul, practicat de la vârste fragede, reprezintă un sport de care copiii se pot bucura pe termen lung. Stabilitatea, menținerea echilibrului corporal, coordonarea, flexibilitatea, rezistența, implicate în practicarea patinajului, reprezintă pentru copii o modalitatea de a fi într-o formă fizică bună și de a adopta un stil de viață activ, dar beneficiile se extind dincolo de condiția fizică.
Patinajul îi învață pe copii să stabilească obiective și să țintească sus. Totodată, sportul pe patine îi ajută pe cei mici să își dezvolte stima de sine și să privească viața dintr-o perspectivă pozitivă. Deprinzând noțiunile de bază ale patinajului, cei mici învață să gestioneze stresul, să performenze sub presiune și să acționeze în echipă.
Programul de inițiere în patinaj derulat de Fundația Țiriac oferă sprijin copiilor de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu prietenos și profesionist, beneficiind de ghidajul permanent al antrenorilor și de echipamentele necesare, care le sunt puse la dispoziție în locație, în mod gratuit.
Cursurile de inițiere se derulează săptămânal la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni, singurul patinoar din zona București-Ilfov realizat conform normelor olimpice internaționale și indicațiilor Federației Internaționale de Hochei.
Fundația Țiriac derulează programul de inițiere gratuită începând din anul 2017, reprezentând o activitate continuă și recurentă pusă la dispoziție copiilor de vârste fragede.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Inițiere in tenis pentru copii intre 4 și 8 ani (inclusiv)
Fundatia Tiriac lanseaza programul gratuit de initiere in tenis adresat tuturor copiilor, cu domiciliul stabil în Romania, cu varsta cuprinsa intre 4 si 8 ani (inclusiv) si se va derula conform prevederilor prezentului Regulament,
Cursurile de tenis se vor desfasura in Bucuresti in incinta Complexului Sportiv Ion Tiriac situat in Sos. Ion Vlad nr. 20-40, sector 2. Acestea vor avea loc in perioada 01.02.2024 – 15.06.2024, in oricare din zilele de luni pana duminica, incepand oricand cu ora 12:00.
Selectia si inscrierile in Program se vor desfasura in intervalul 16.01.2024 – 30.01.2024, in limita celor 30 de locuri disponibile alocate Programului.
Toate solicitarile de inscriere vor fi transmise exclusiv pe adresa de e-mail: scolisociale@
a) Numele complet al persoanei care transmite solicitarea si calitatea acesteia in raport de copilul inscris (parinte/tutore etc.),
b) Numarul de telefon la care poate fi contactat parintele/tutorele copilului pentru care se doreste inscrierea,
c) Numele complet al copilului care doreste/pentru care se doreste inscrierea,
d) Varsta exacta a copilului care doreste/pentru care se doreste inscrierea,
e) Confirmarea ca parintele/tutorele care adreseaza solicitarea a luat la cunostinta de continutul prezentului Regulament si accepta participarea copilului la Program in conditiile Regulamentului.
Dupa incheierea perioadei de inscriere in Program si pana la data de 31.01.2024 orele 12:00, Organizatorul va analiza solicitarile primite si va aloca cele 30 de locuri disponibile, primelor 30 de solicitari in ordinea inscrierilor si care au fost declarate valide (care indeplinesc toate conditiile si criteriile de mai sus). In aceeasi zi, Organizatorul va contacta prin e-mail/ telefonic parintii/ tutorii copiilor selectati pentru a-i informa cu privire la rezultate si urmatoarele etape.
Persoanele selectate se vor prezenta la data si ora comunicate in informare in locatia Complexului Sportiv Ion Tiriac, in mod obligatoriu insotiti de parintii sau tutorii care au depus solicitarile de inscriere, in vederea inregistrarii si inceperii propriu-zise a activitatilor de initiere in tenis. Organizatorul informeaza toate persoanele interesate asupra faptului ca participarea efectiva la Program a oricarui copil va fi posibila in conditii de sanatate fizica certificata medical.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
Fundația Țiriac lansează a șaptea ediție a programului de inițiere gratuită în patinaj pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani neîmpliniți
Fundația Țiriac lansează cea de-a șaptea ediție a programului special de inițiere în patinaj pentru copii cu vârste între 3 și 7 ani neîmpliniți, susținând dezvoltarea abilităților celor mici prin experiența captivantă a patinajului într-un mediu sigur și profesionist. Până la 200 de copii vor explora și își vor dezvolta aptitudini noi în cadrul acestui program gratuit de trei luni, beneficiind de ore de inițiere și de echipament complet inclus.
Evenimentul de deschidere a programului de inițiere gratuită în patinaj va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 09:30 la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni.
Înscrierile se realizează telefonic, la numărul de telefon: 0786 911 111, în limita locurilor disponibile. Evenimentul se va derula pe parcursul mai multor sesiuni cu durata de 30 de minute, la fiecare sesiune urmând să participe un număr maxim de 20 de copii. Vă rugăm ca sâmbătă, 27 ianuarie, să prezentați formularul de înscriere completat. Acesta poate fi descărcat de aici.
Copiii înscriși vor participa la data de 27 ianuarie 2024 la prima ședință de inițiere în patinaj alături de instructorii Fundației Țiriac, echipamentul sportiv și de siguranță fiindu-le pus la dispoziție de către organizator.
Descoperirea talentelor, obiectiv major al cursurilor de inițiere
Scopul programului de inițiere este de a atrage cât mai mulți copii către patinajul pe gheață. Principalele beneficiile ale patinajului sunt îmbunătățirea echilibrului și a agilității, practicarea activității sportive susținute și dezvoltarea spiritului de echipă.
Cei mai buni dintre micii patinatori vor avea oportunitatea de a-și continua programul sportiv în cadrul echipelor de hochei susținute de Fundația Țiriac.
Beneficiile patinajului în dezvoltarea copiilor
Fundația Țiriac susține și încurajează practicarea sportului în rândul copiilor, patinajul fiind unul dintre acestea datorită multiplelor beneficii pe care le are în dezvoltarea celor mici, atât din punct de vedere fizic cât și emoțional.
Printre beneficiile patinajului se numără îmbunătățirea coordonării motorii, dezvoltarea forței și flexibilității, creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților sociale prin interacțiunea cu alți copii. Cursurile de inițiere în patinaj îi vor ajuta pe cei mici nu doar să învețe tainele acestui sport, dar totodată să pună bazele unui mod de viață sănătos și activ.
Stăpânirea patinajului încă de la vârste mici reprezintă un pas important către o lume vastă de oportunități sportive. Copiii care continuă la nivel de performanță au șansa să își construiască o carieră de succes în hochei, patinaj artistic sau patinaj viteză.
Programul de inițiere în patinaj derulat de Fundația Țiriac oferă sprijin copiilor de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu prietenos și profesionist, beneficiind de ghidajul permanent al antrenorilor și de echipamentele necesare, care le sunt puse la dispoziție în locație, în mod gratuit.
Cursurile de inițiere se derulează săptămânal la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni, singurul patinoar din zona București-Ilfov realizat conform normelor olimpice internaționale și indicațiilor Federației Internaționale de Hochei.
Peste 1.100 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani au fost angrenați în programul de inițiere în patinaj derulat de Fundația Țiriac în ultimii 6 ani.
DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016
20 de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București au prezentat conceptele arhitecturale pentru întregirea complexului expozițional Ion Țiriac din Otopeni
Competiția de proiecte dedicată întregirii complexului expozițional Ion Țiriac s-a derulat la data de 20 decembrie 2023. În urma unei evaluării riguroase a portofoliilor, 20 de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, sub coordonarea Arh. Dorin Ștefan, au avut oportunitatea de a aduce în prim-plan viziuni creative si moderne în cadrul unei competiții unice de idei intitulată “dorinȘTEFAN versus studenți”.
Debutul concursului a oferit participanților ocazia de a explora complexul expozițional Ion Țiriac din Otopeni printr-o vizită de documentare, care le-a oferit o înțelegere profundă a contextului și provocărilor proiectului. Ulterior, studenții au avut la dispoziție o lună pentru a realiza proiectele arhitecturale, competiția încheindu-se cu prezentarea și jurizarea lucrărilor.
Etapa de prezentare a proiectelor a reprezentat punctul final al competiției, jurizarea fiind realizată de specialiști renumiți din domeniul arhitecturii și designului, alături de reprezentanți ai Grupului Țiriac și de domnul Ion Țiriac.
Cele 20 de proiecte propuse de studenții Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București au avut ca obiectiv reamenajarea spațiului de recepție de la Țiriac Collection și proiectarea unui pavilion pentru expunerea colecției de rachete de tenis alcătuită din aproximativ 1.100 de exemplare istorice, aparținând domnului Ion Țiriac.
Locul I în cadrul competiției de idei i-a revenit lui Marco Ochian, lucrarea tânărului student evidențiindu-se prin abordarea inovatoare și totodată prin răspunsul la tendințele actuale din domeniul arhitectural.
Marco Ochian, 24 de ani, este student în anul VI în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ioan Mincu din București. Tânărul viitor arhitect a declarat că tot procesul de creație a fost în permanență influențat de noțiunea de eleganță și dinamică a mișcărilor din tenis.
“Lăsându-mă inspirat de perioada în care jucam tenis, am ales să imaginez propunerea prin ochii unui tenismen. Gândul m-a purtat imediat la terenul de tenis și la balonul de acoperire. Două elemente cu care am lucrat simbolic până am atins caracterul și substanța necesară în definirea siluetei pavilionului. Intrând în clădire, observăm două spații antagonice, asemenea adversarilor pe teren.
Anume, un spațiu luminat natural, destinat colecției de rachete și un spațiu umbrit, cu rolul de expoziție multi-media de istorie a tenisului. Zona în care proiecțiile unor momente importante din istoria tenisului se împletesc cu exponate de epoca relevante. În concluzie, scopul proiectului a fost de a te introduce într-o poveste și de a concretiza noțiunea, prea vagă, de pavilion prin a-i insufla un caracter specific tenisului”, a spus Marco Ochian despre proiectul la care a lucrat alături de colega sa, Cristina Petre, care studiază designul interior în cadrul IED Istituto Europeo di Design, din Milano.
Pe locul II s-au clasat două proiecte, unul realizat de Bokos Kristina și cel de-al doilea aparținând studentei Vătavu Giulia, lucrările propuse de cele două studente atrăgând atenția juriului de specialiști prin viziunile creative deosebite, iar premiul III i-a revenit studentei Necula Teodora, lucrarea acesteia fiind apreciată pentru contribuția avangardistă pe care ar putea-o aduce la întregirea complexului expozițional.
“Îi felicit pe toți participanții pentru ideile remarcabile. Implicarea tinerilor arhitecți în acest proiect nu este întâmplătoare. Încă de când am pus bazele spațiului expozițional mi-am dorit ca misiunea să fie cea de a promova și susține educația la orice nivel și în orice formă. Această competiție a fost un bun exercițiu pentru tânăra generație de a se implica, la nivel academic, pentru a construi un proiect durabil și funcțional pentru publicul de toate vârstele”, a spus Ion Țiriac în cadrul evenimentului de prezentare și jurizare a proiectelor realizate de studenții Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București.
“Vă felicit pentru provocarea la care ați răspuns și căreia i-ați făcut față cu succes. Suntem mulțumiți și bucuroși că am putut să oferim această oportunitate și de asemenea ne-a încântat răspunsul vostru profesionist”, a spus arhitectul Dorin Ștefan, în cadrul evenimentului, adresându-se studenților care au participat la competiție.
Juriul format din doamna Arh. Ileana Tureanu, Președinte Uniunea Arhitecților din România, prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, doamna Tomnița Florescu dr. arhitect, profesor universitar în cadrul UAUIM, Arh. Mario Kuibuș și reprezentanții Grupului Țiriac alături de domnul Ion Țiriac, a analizat fiecare lucrare prezentată, la final fiind desemnați cei trei câștigători, care au obținut cele mai mari punctaje în urma evaluării realizate de specialiști.
“Uniunea Arhitecților din România mulțumește Fundației Ion Țiriac pentru viziunea profesionistă și generoasă de a organiza un concurs de Idei deschis studenților arhitecți, coordonați de unul dintre cei mai reputați arhitecți români, Dorin Ștefan. Concursul este singura șansă de exprimare și afirmare a arhitecților tineri. Concursul este, în egala măsură, șansa investitorilor de a înțelege complexitatea și potențialul unui viitor proiect”, a declarat domna Ioana Tureanu, Președinte Uniunea Arhitecților din România, la finalul competiției.
“Aceasta este de fapt legătura școlii cu practica. Este o competiție de arhitectură. Chiar dacă nu este vorba de un proiect, este vorba de un concurs de idei, de un concept.
Vă felicit că ați avut curajul să intrați în această competiție”, le-a spus studenților prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Cele 20 de proiecte prezentate în concurs au acoperit direcții variate de abordare a noilor construcții preconizate, de la cele mai previzibile la cele mai îndrăznețe, de la cele mai minimaliste la cele mai sofisticate.
Proiectele prezentate au integrat soluții creative și funcționale, având ca rezultat propuneri inovatoare pentru extinderea spațiului expozițional.
Premiile în valoare totală de 16.000 de euro au fost acordate în cadrul unei ceremonii de premiere, reflectând recunoașterea efortului și creativității studenților implicați în competiție.
Proiectele participante vor contribui la transformarea și modernizarea complexului expozițional Ion Țiriac, din Otopeni, aducând astfel un suflu nou în universul arhitectural local.





DIGI Sport
9 Septembrie 2016
TVR 1
6 Septembrie 2016
ProTV
6 Septembrie 2016
DIGI 24
8 Decembrie 2016
Dolce Sport
8 Decembrie 2016
ProTV
8 Decembrie 2016
TVR 1
7 Decembrie 2016











